Pandantiv unicat din chihlimbar natural și argint, Polonia
- Ambalaj cadou gratuit
- Certificat de calitate
- Garanție - 12 luni
- Retur extins - 30 de zile
Material | argint 925 chihlimbar |
---|---|
Greutate | 7,6 grame |
Dimensiuni | lungime totală 4,37 cm lungime chihlimbar 3,2 cm lățime 4,2 cm grosime 1,1 cm |
Pandantiv unicat de chihlimbar natural din Polonia, cu anou din argint 925. O piesă frumoasă, cu o formă plină de farmec și cu nuanțe de galben-miere-coniac care îți vor merge la suflet. Cu o textură fină și mătăsoasă la atingere, acest triunghi de chihlimbar și-a cerut practic forma în mâinile celui care l-a șlefuit.
Chihlimbarul este o piatră semiprețioasă de origine organică care prezintă diverse incluziuni, are culoarea galben-miere, coniac sau nuanțe intermediare și este transparentă, translucidă sau opacă. Fiecare piesă de chihlimbar natural este unică atât ca formă, cât și cromatic.
Se estimează că vârsta chihlimbarului ar fi undeva la 250 de milioane de ani. Acesta provine din rășina fosilizată a unor pini preistorici care în timp s-a solidificat și a devenit o substanță amorfă, fără să fie totuși un mineral. Chihlimbarul este o adevărată capsulă a timpului, un ajutor neprețuit al științei și paleontologilor, care au reușit să reconstituie viața pe pământ în fazele ei primordiale prin studierea ADN-ului micro organismelor captive în chihlimbar. Mai mult de o mie de specii de insecte extincte au fost identificate în interiorul unor bucăți de chihlimbar.
Pandantivul arată foarte bine pe un lănțișor din argint. Lănțișorul din ultima imagine este de prezentare și poate fi comandat separat. Ca orice material natural, de origine organică, chihlimbarul trebuie ferit de lovituri, lumină puternică și de contactul cu substanțe chimice.